Grijă mare la antigel

Odată cu venirea sezonului rece șoferii grijulii își pregătesc mașina de iarnă: schimbă anvelopele, pun soluție de parbriz de iarnă, completează antigelul. Dar nu toți au grijă ca lichidele să nu curgă pe lângă. Antigelul având gust dulceag este apetisant pentru majoritatea câinilor și pisicilor.

Conform unor studii majoritatea cazurilor de otrăvire la animale este cauzat de consumul de antigel. Acesta poate să fie accidental, dar din păcate sunt destul de frecvente și cazurile de otrăvire voită, premeditată.

De ce este periculos consumul de antigel?

Majoritatea antigelurilor comercializate conțin etilenglicol, o substanță extrem de toxică pentru orice animal, inclusiv pentru om.

Odată ingerat cauzează insuficienţă renală ireversibilă care în cele mai multe cazuri duce la moarte în doar câteva zile.

Doza toxică este de 6.6 ml pe kilocorp la câine și doar 1.5 ml pe kilocorp la pisică. Adică o pisică obișnuită e suficient să consume doar o linguriță de antigel

Din stomac se absoarbe foarte repede în sânge. În urma metabolizării se formează cristale în urină, care se pot detecta în primele 3-5 ore după lingerea antigelului. După ce toată substanța a fost metabolizată aceste cristale nu se mai formează , astfel după 1-2 zile urina devine “curată”.

Semnele intoxicației:

În cazul intoxicației cu etilenglicol se pot delimita 3 faze:

  1. în primele ore (1-12 ore) animalul este letargic, dezorientat, amețit.
  2. la 12-24 de ore de la ingerare aparent își revine
  3. după o zi începe să mainfeste semnele insuficienței renale: consumă multă apă, urinează des și mult, vomită, devine foarte letargic. În final manifestă semne nervoase, tremură sau chiar are convulsii, după care intră într-o stare comatoasă și în final moare.
Ce este de făcut?

Dacă ați văzut animalul lingând antigel, adresați-vă imediat medicului veterinar! Primele ore sunt critice pentru salvarea animalului! Cât mai repede trebuie indusă voma pentru a elimina substanța toxică din stomac. Tratamentul cu antidot specific este eficient doar dacă este administrat în primele 3-5 ore. După trecerea acestui timp critic încep să se formeze cristalele tipice, care deteriorează ireversibil rinichii.

În cazul în care trece mai mult timp de la ingerarea “otrăvii” tratamentul este foarte dificil și în cele mai multe cazuri fără nici un rezultat, fără dializă practic nu au șanse de supraviețuire.

Cum putem preveni intoxicația cu antigel?
  • În cazul în care completarea antigelului se face în curte sau în garaj, trebuie avut grijă foarte mare să nu curgă nimic pe lângă, sau dacă totuși se întâmplă, trebuie sters foarte bine, să nu rămâna picături de antigel pe jos.
  • Recipientele trebuie închise foarte bine și puse în loc inaccesibil pentru animale, iar cele goale trebuie aruncate.
  • Periodic trebuie verificată mașina să nu picure antigel din radiator
  • Să nu lăsăm animalele libere nesupravegheate (atenție foarte mare la pisici, dacă aveți atelier auto în apropiere!)
  • Chiar dacă plimbăm câinele în lesă, să nu-l lăsăm să lingă nimic de pe jos: chiar dacă noi credem că e doar o baltă cu apă de ploaie, posibil să fie contaminat cu tot felul de subtanțe toxice, inclusiv antigel.

Și un sfat, sau poate mai bine zis o rugăminte către șoferi în general: acordați atenție sporită ori de câte ori și oriunde completați antigelul, chiar dacă sunteți într-o parcare la marginea șoselei.