SIDA pisicilor

Sindromul de imunodeficiență dobândită la pisici, sau FIV (feline immunodeficiency virus),  este o boală foarte asemănătoare cu SIDA, atât de bine cunoscută la oameni. Deși este cauzat de un alt virus, semnele și evoluția bolii sunt foarte asemănătoare.

Se transmite de la o pisică la alta prin mușcătură sau zgârietură, astfel boala este mult mai frecventă la motanii agresivi, care se află în libertate, care au multe intercalații, lupte pentru a-și proteja teritoriul sau pentru a “cuceri” o femelă în călduri. Rar se transmite de la mama la pui. Dacă boala este în fază latentă, mama fiind purtătoare de mult timp, nu se transmite la pui.

Semnele bolii

Pisicile purtătoare de FIV pot să pară complet sănătoase ani la rând. Când imunitatea organismului scade prea mult, microorganisme banale îmbolnăvesc animalul, fiind responsabile de toate semnele  de boală: tulburări digestive, afecțiuni respiratorii, probleme oculare.

La scurt timp după infectare cu virusul FIV, animalul poate avea febră și ganglionii ușor măriți, dar această fază de multe ori trece neobservată.

Starea generală a unei pisici infectate se poate deteriora treptat sau poate fi în stări recurente de boală urmate de perioade fără simptome, animalul arătând complet sănătos.

Semne mai frecvente:

  • blană fără luciu, febră, lipsa poftei de mâncare
  • inflamația gingiei și a gurii – apare gingivita și stomatita
  • semne respiratorii: secreție nazală, tuse, respirație greoaie
  • diaree persistentă
  • probleme oculare
  • slăbire lentă dar progresivă – în fază terminală animalele sunt foarte slabe

Bolile tumorale apar mai frecvent la pisicile infectate cu FIV decât la cele nepurtătoare.

Diagnostic:

Pentru diagnosticarea bolii medicii veterinari folosesc teste rapide. Din câteva picături de sânge în zece minute se află un răspuns orientativ.

În majoritatea cazurilor un rezultat pozitiv înseamnă că animalul este infectat cu virusul FIV.

Dar și aici există excepții de la regulă:

  • mamele bolnave transmit anticorpii la pui, dar nu obligatoriu și virusul. Astfel în primele luni de viață puii pot fi pozitivi la un test SIDA, dar de fapt să nu fie infectați. De aceea se recomandă ca pisoii la care testul este pozitiv, să fie retestați după vârsta de 6 luni.
  • organismul începe să producă anticorpi doar după 8-12 săptămâni de la infecție, uneori chiar mai mult. Astfel, în primele săptămâni de boală e foarte posibil ca rezultatul testului să fie negativ. Dacă pisica a fost expusă la o posibilă infecție (de exemplu a fugit de acasă, s-a bătut cu o altă pisică), se va testa după 3 luni de la incident.
  • rar se întâmplă ca în fază terminală organismul să fie atât de slăbit, încât nu mai poate produce anticorpi. Astfel, deși animalul este muribund din cauza infecției cu FIV, testul totuși este negativ.

Ce se poate face pentru a prevenii îmbolnăvirea?

Este foarte important ca animalele sănătoase să nu intre în contact cu animale bolnave. În căminele unde sunt doar pisici sănătoase, înainte de adoptarea unui nou animal, acesta se va testa și va fi introdus în același mediu cu cele sănătoase doar dacă testul este negativ.

Pe piața farmaceutică veterinară există deja vaccin împotriva FIV, dar protecția oferită de acesta nu este de 100%, deci chiar dacă se vaccinează animalul, în continuare este important să se evite contactul cu animalele posibil bolnave. Vaccinul influențează rezultatele eventualelor teste ulterioare. Din cauza acestor neajunsuri nu este folosit în protocolul de vaccinare obișnuit.

Managementul animalelor bolnave

Pisicile cu semne de boală se vor trata în funcție de simptome: dacă sunt deshidratate și refuză să mănânce, vor primiii perfuzii. Pentru a ține sub control infecțiile cu bacterii oportuniste, se vor folosi antibiotice. Pentru a stimula sistemul imunitar, se vor administra vitamine.

La animalele asimptomatice este recomandat control medical periodic, de cel puțin de două ori pe an. Pentru evaluarea stării de sănătate, este indicat să se efectueze analize de sânge, cel puțin o dată pe an.

La orice semn dubios, interpretabiltrebuie anunțat medicul veterinar.

Este recomandat ca animalele care sunt pozitive la FIV să fie ținuți strict în casă, pe de o parte pentru a reduce șansele de a se infecta cu alți microbi care ar putea afecta organismul deja slăbit, pe de altă parte pentru a reduce răspândirea bolii. La indivizii la care acest lucru nu este posibil, fiind obișnuiți cu viața în libertate, este foarte important să fie sterilizați, astfel șansele să se bată sunt mult mai mici.

Dieta echilibrată, de bună calitate contează foarte mult. La animalele imunospuresate șansele de îmbolnăvire cu microorganisme provenite din mâncare sunt mult mai crescute, astfel se vor evita hrănirea cu carne, lapte sau ouă crude.

Speranța de viață la animalele infectate cu FIV este mai mică dacât la cele sănătoase. Totuși, dacă boala este recunoscută din timp și organismul este susținut cu dietă corespunzătoare, vitamine și stilul de viață este una liniștită, fără prea mulți factori de stres, pisicile cu SIDA pot trăi mulți-mulți ani. Dacă animalul deja a trecute prin episoade severe și repetate de boală, sau dacă slăbește progresiv, are constant febră, perioada de supraviețuire este mult mai scurtă.

Testul merită să fie făcut din mai multe motive. Dacă boala este detecată din timp, pe de o parte se previne transmiterea bolii la alte pisici, pe de altă parte, prin îngrijire și alimentație mai corespunzătoare se poate menține starea asimptomatică o perioadă mai lungă.

Când trebuie testat o pisica pentru SIDA?

  • dacă nu a fost testat niciodată, atunci chiar la următoarea vizită la veterinar
  • în caz de boală: diaree, probleme respiratorii, febră, gingivită, deshidratare, etc
  • înainte de a fi adoptat
  • dacă a intrat în contact cu animale cu status imunitar necunoscut: a fugit de-acasă, s-a bătut, a fost în același mediu cu animale bolnave

Casa în care a trăit pisică infectată cu FIV, după moartea acesteia trebuie dezinfectată cu clor. Deși virusul nu este rezistent și se distruge în contact cu aerul în doar câteva ore, microogranismele asociate acestei boli pot fi mult mai rezistente.

SIDA pisicilor NU se transmite la om! Deși este o boală foarte asemănătoare, este cauzată de un alt virus, care afectează doar animalele din familia felidelor, nu îmbolnăvește oamenii!